Pe data de 18 Mai 2024, la Cluj-Napoca, a fost marcat un moment important în dezvoltarea infrastructurii medicale din România prin începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Cluj – un proiect așteptat de mult timp care va deveni punct de referință în îngrijirea medicală de urgență în regiunea Transilvaniei și nu numai.

Proiectul este realizat prin colaborarea asocierii italo-române între 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata, ADURO și ATI Project, o echipă internațională de experți care va aduce împreună cunoștințele și experiența pentru a livra un centru medical de înaltă performanță.

Prezent la eveniment, Cezar Șerban, director general ADURO, a evidențiat importanța unei colaborări eficiente și dedicării echipei de profesioniști implicați în acest proiect de mare anvergură. În discursul său, a subliniat rolul esențial al acestei asocieri italo-române în atingerea standardelor de excelență și inovație necesare pentru construirea unui spital modern și bine echipat.

Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi amplasat în comuna Florești, la aproximativ 10 km de Cluj-Napoca, și se va întinde pe o suprafață de 143.000 metri pătrați. Unitatea medicală va avea o capacitate de 849 paturi, 19 săli de operație și 60 paturi pentru urgențe, asigurând, astfel, servicii de înaltă calitate pentru pacienții din întreaga regiune. În plus, spitalul va dispune de aproximativ 80 camere pentru diagnostic și tratament, incluzând servicii de imagistică, endoscopie și cardiologie.

Spitalul va funcționa ca un centru de urgență de nivel înalt, organizat pe centre de servicii specializate. Această structură modulară va permite o abordare multidisciplinară a tratamentului pacienților, oferind soluții rapide și eficiente în cazuri de urgență. Tehnologiile medicale avansate și facilitățile moderne vor asigura un standard ridicat de îngrijire, contribuind la reducerea timpului de răspuns în cazuri de urgență și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Construcția spitalului va fi împărțită în patru faze principale, incluzând săpătura și infrastructura rutieră, structura clădirii, lucrările de arhitectură și, în final, instalarea echipamentelor medicale. Proiectul va beneficia de o finanțare mixtă, provenind din fonduri nerambursabile și împrumuturi la Banca Europeană de Investiții, cu o valoare totală estimată de 540 milioane de lei, inclusiv TVA.

Alte articole